Primăria municipiului Galați organizează pentru prima dată manifestările dedicate Zilei Imnului Național, ocazie cu care autoritățile le-au pregătit gălățenilor o ceremonie inedită, urmată de un flash mob. Primarul Ionuț Pucheanu îi invită pe gălățeni să participe, duminică, la manifestări, începând cu ora 19,00, în Grădina Publică.
”Dragi gălățeni, vă invit duminică, 29 iulie, începând cu ora 19,00, la Ziua Imnului Național, în Grădina Publică (Piața Tricolorului). Primăria Galați în parteneriat cu Prefectura, Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”, Universitatea ”Dunărea de Jos”, Teatrul Național de Operă și Operetă și Teatrul Dramatic, Garnizoana Galați și-au dat mâna pentru organizarea, în anul centenar, a evenimentului public ”Galați – un imn, un glas”. Artiștii Ansamblului ”Doina Covurluiului” alături de Mandola Munteanu, Marieta Ion și Aurică Totolici, sportivi, elevi și preșcolari, artiști vă vor aștepta la Fântâna arteziană pentru a intona împreună Imnul României. Pentru prima dată, de Ziua Imnului Național, va fi organizat la Galați un flash mob dedicat unuia dintre cele mai importante simboluri naționale, la care sunt așteptați toți gălățenii. Începând cu ora 19.00, vino și tu alături de noi să sărbătorim Imnul României!”, anunță, pe pagina sa de Facebook, primarul Ionuț Pucheanu.