Gălăţenii au decis ce personalităţi vor avea busturi în Parcul Eminescu

0
620

Primăria municipiului Galați informează că sondajul lansat pe 12 septembrie, de către primarul Ionuț Pucheanu pe pagina sa oficială de Facebook, privind amplasarea a patru busturi ale unor personalități în Parcul Mihai Eminescu, s-a încheiat astăzi, la ora 10.30. Astfel, și-au exprimat opțiunea 2.777 de persoane. Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galaţi, “pentru fiecare dintre cele 18 personalități s-au înregistrat următoarele rezultate:
EREMIA GRIGORESCU – 1.109
MIHAIL KOGĂLNICEANU – 797
HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU – 172
IOSIF IVANOVICI – 140
SMARANDA BRĂESCU – 114
FANI TARDINI – 85
ALEXANDRU D. MORUZI – 73
TEODOR AL. MUNTEANU – 53
NINA CASSIAN – 47
ELISA LEONIDA ZAMFIRESCU – 45
DIMITRIE CUCLIN – 39
IOAN SIMION MĂRCULESCU – 33
MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU – 25
CAMIL RESSU – 11
IOAN BREZEANU – 11
BENONE PUȘCĂ – 10
IORDAN CHIMET – 9
NICOLAE OANCEA – 4

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a lansat, în urmă cu două săptămâni, pe Facebook, o consultare publică, în cadrul căreia gălățenii au fost invitați să-și exprime opinia cu privire la personalitățile care ar putea avea un bust pe unul dintre cele patru socluri special amenajate în Parcul ”Mihai Eminescu”.
În urma centralizării propunerilor venite din partea instituțiilor de cultură și a organizațiilor profesionale au fost nominalizate 18 personalități care și-au lăsat amprenta culturală în municipiul Galați, iar gălățenii au putut decide, până astăzi, pe pagina oficială de Facebook a primarului Ionuț Pucheanu, care dintre aceste personalități merită să aibă un bust în Parcul „Mihai Eminescu”.
Primăria municipiului Galați a realizat lucrări ample de modernizare în Parcul Mihai Eminescu.
Este vorba despre amenajarea zonelor verzi cu sistem de irigații, amenajarea aleilor pietonale, plantări de arbori, realizarea unei noi fântâni arteziene, împrejmuire, realizarea de instalații electrice de iluminat, instalații hidroedilitare și instalarea de mobilier urban.
Lucrările de modernizare a Parcului Mihai Eminescu Eminescu au fost executate de firma S.C. Rovis Lider S.R.L, iar valoarea contractului a fost de 4.108.684 lei (cu TVA). Parcul Mihai Eminescu este menționat în istoria Galațiului pentru prima dată în anul 1880. În Parc se află statuia poetului Mihai Eminescu care este considerată cea mai veche din ţară şi a fost executată în marmură de sculptorul Frederic Stork. Dezvelirea statuii a avut loc la 16 octombrie 1911, iar parcul poartă astăzi numele poetului”.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × 5 =