Gălățeni cu simț civic, prețuiți de Poliția Locală

0
1878

Vasile Curduman, Nicolae Porumb,  Nicușor Novac, Marian Cazacu, Vasile Hurjui, Dumitru Luparu, Ion Codrescu sunt șapte gălățeni cu simț civic, oameni care au colaborat cu Poliția Locală, oferindu-i acesteia informații clare despre cine, unde și la ce ore comite fapte antisociale în municipiul Galați, date în baza cărora agenții au acționat cu succes, anihilând diverse grupuri certate cu legea care tulburau ordinea și liniștea publică. Pentru buna colaborare, Poliția Locală le-a oferit gălățenilor diplome de merit, încurajându-i să ajute agenții cu informații și pe viitor. În ciuda așteptărilor, gălățenii care au acționat precum “ochii și urechile” Poliției Locale nu sunt doar pensionari care nu au cu ce să își ocupe timpul. De pildă, fostul subprefect Vasile Curduman, actual inspector guvernamental pe administrație publică locală, este un om activ, așa cum este și Marin Cazacu, taximetrist sau Nicușor Novac și Vasile Hurhjui, patroni de localuri. Ce îi deosebește pe astfel de oameni de restul cetățenilor din oraș a conturat, scurt și la obiect, Marian Cazacu: “prea ne-am obișnuit cu mentalitatea asta de treacă-meargă. Dacă vrem să evoluăm ca societate dacă vrem ca și copiii noștri să crească într-o societate civilizată trebuie să reacționăm, nu să aistăm impasibili la lucrurile rele care se petrec în jurul nostru”.

Confruntată cu lipsa personalului suficient, Poliția locală Galați a primit cu mare bucurie ajutorul dat de cetățenii cu simț civic, deși aceștia s-au expus unor pericole. “Important este să știi unde să semnalezi astfel de probleme, nu să te duci singur în fața unui grup care comite fapte antisociale că riști să fii linșat”, a spus Nicolae Porumb, susținut de Nicușor Novac: “am primit și amenințări din partea celor despre care le-am spus agenților, însă Poliția Locală a intervenit,  acționat și a liniștit respectivele persoane”.

De altfel, tot din lipsa personalului suficient, Poliția Locală  a lansat, recent, o campanie de recrutare de voluntari – persoane dispuse să meargă pe teren în patrule, cu polițiștii locali gălățeni și să îi ajute pe aceștia în munca pe care o fac. Deși polițiștii – voluntari nu vor primi nici un leu salariu, deja instituția a primit cereri din partea a 40 de doritori, locurile disponibile fiind doar 20, așa că Poliția Locală va face o selecție dură. Cei 20 de polițiști voluntari care vor fi selectați vor urma cursuri de specializare, prima lor zi pe teren urmând să fie 5 decembrie Ziua Internațională a Voluntarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.