Potrivit Electrica Galați, furtuna din această seară a condus la avarierea a 3 Linii Electrice Aeriene de 110kV, 32 de linii de medie tensiune și aproape 600 de Posturi de Transformare, care alimentează în total aproximativ 3.000 de consumatori.
Localitățile cele mai afectate au fost: Berești, Suceveni, Foltești, Nicopole, Frumușița.
Sucursala Electrica Galati transmite că a trimis în teren peste 40 de specialiști, organizați în 15 echipe, care acționează pentru remedierea defecțiunilor apărute. Potrivit sursei citate, la ora 20.00 mai erau afectate 23 de Linii Electrice Aeriene de medie tensiune (18 total și 5 parțial), echipele lucrând la remedierea avariilor.