Părinții îngrijorați de felul în care se dezvoltă copiii lor au acum la îndemână un instrument prețios. Fundația Inimă de Copil (Galați) a realizat și va distribui în perioada următoare o broșură care vine în sprijinul părinților și specialiștilor pentru identificarea semnelor timpurii ale unor eventuale probleme apărute în dezvoltarea copiilor.
Broșura, intitulată „Etape normale și semnale de alarmă în dezvoltarea copilului de la 0-7”, a fost realizată în parteneriat cu Asociația Bună Ziua, Copii din România (Bârlad, județul Vaslui), în cadrul proiectului Emoții, culoare, senzații, echilibru și „ubuntu” pentru copiii cu dizabilități finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Broșura își propune să fie un suport atât pentru părinți cât și pentru anumite categorii profesionale (medici, asistenți medicali, profesioniști din domeniul sănătății mintale, terapeuți). Informațiile prezentate sunt un ajutor de nădejde în cunoașterea semnelor unei dezvoltări normale a copilului dar și în identificarea unor semnale de alarmă, așa numitele „red flags”, ce ar putea să atragă atenția asupra dezvoltării copilului, astfel încât familia să poată solicita și primi la timp ajutorul de specialitate de care are nevoie.
Materialul informativ este tipărit în 500 de exemplare, care vor fi distribuite în puncte cheie din județele Galați și Vaslui. Este vorba despre cabinete medicale (medici de familie, medici pediatri), școli și grădinițe partenere, precum și instituții sau organizații frecventate constant de copii și părinții acestora.
De asemenea, broșura este disponibilă și în format electronic, pe site-ul Fundației Inimă de Copil, de unde poate fi descărcată gratuit (https://inimadecopil.ro/v2.0/parteneriate/in-stare-de-bine/ ).
Anna Burtea, director general Fundația Inimă de Copil: „De-a lungul anilor am remarcat că una dintre problemele majore cu care ne confruntăm la Centrul de Recuperare este faptul că părinții realizează foarte târziu că există o problemă în dezvoltarea copilului. Acest material informativ, pe care ne propunem să îl distribuim cât mai multor părinți, este scris într-un limbaj foarte accesibil, este ușor de parcurs și reprezintă un instrument pe care noi îl considerăm esențial atât pentru familie, cât și pentru specialiști”.