12.4 C
Galați
miercuri, martie 4, 2026
Acasă EVENIMENT Freon, transportat într-un camion, fără autorizație, oprit la frontieră

Freon, transportat într-un camion, fără autorizație, oprit la frontieră

0
313

Polițiștii Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări în privinţa unui cetățean turc, care transporta un recipient cu agent refrigerant-freon, deşi nu deţinea autorizaţie de transport pentru astfel de material.

În Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un cetățean turc, în vârstă de 52 de ani, ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și o remorcă.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascuns şi nedeclarat în vederea sustragerii de la controlul vamal, în cabina mijlocului de transport, un recipient ce conținea agent refrigerant R 404A (freon), cu greutate netă de 10.9 kg, pentru care bărbatul nu deţinea autorizaţie de transport.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunului descoperit, în valoare de 1.500 de lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub pentru săvârșirea infracțiunii de transport și tranzit de substanțe și preparate periculoase, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.