Trimis în judecată este și soțul ei prin firma căruia se sifonau banii. Astfel, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție , Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a Feliciei Giorgiana Ion Avram, contabil-șef cu atribuții de control financiar preventiv în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 29 Galați, aflată acum în concediu de creștere a copilului, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, ambele în formă continuată . Alături de ea a fost trimis în judecată, Ion Avram Florin Adrian , administrator al unei societăți comerciale, care este trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Din rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 2010 – 2016, inculpata Ion-Avram Felicia-Giorgiana, în calitate de contabil șef, funcționar public cu atribuții de control în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 29 Galați, la diferite intervale de timp, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea legii, cauzând prin aceasta o pagubă bugetului școlii respective în cuantum total de 357.269 lei, corelativ cu obținerea unor foloase necuvenite pentru sine și pentru altul.În concret, inculpata Ion-Avram Felicia-Giorgiana, beneficiind de ajutorul inculpatului Ion-Avram Florin-Adrian, în perioada 2013-2014, a încheiat în mod netransparent, neconcurențial și cu încălcarea cerințelor de eficiență în utilizarea bugetului școlii gimnaziale, 5 contracte de achiziții de produse cu două societăți comerciale administrate de soțul și soacra inculpatei, prin care au fost achitate sumele totale de 373.950. Produsele achiziționate astfel au fost supraevaluate cu suma totală de 123.747 lei față de prețul pieței, sumă ce s-a reținut drept prejudiciu. In plus a achitat fără drept inculpatului Ion-Avram Florin-Adrian, soțul inculpatei, suma totală de 230.021 lei, din care 154.422 lei în plus față de suma înscrisă în statele de salarii, reprezentând plata salariului aferent perioadei ianuarie 2010 – ianuarie 2016, cu toate că acesta nu a prestat activitatea de paznic pentru care a fost remunerat.În luna septembrie 2013, a achitat suma de 3.500 lei din bugetul școlii pentru uși termopan ce au fost montate anterior la domiciliul personal.Școala Gimnazială nr. 29 Galați a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 357.268 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului instituției. În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Ion-Avram Florin-Adrian și Ion-Avram Felicia-Giorgiana.Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.