Focar de pestă porcină africană la o gospodărie cu peste 120 de porci vietnamezi

0
1106

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a aprobat Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană în localitatea Scânteieşti, la o gospodărie cu peste 120 de porci vietnamezi.

Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău a confirmat prezenţa virusului pestei porcine la patru porci vietnamezi, morţi într-o gospodărie aflată de la marginea localităţii Scânteieşti, unde se mai găsesc încă 123 de suine de acelaşi fel.

În consecinţă, s-a decis uciderea preventivă a tuturor celor 123 de porci vietnamezi din această exploataţie şi plasarea gospodăriei sub supraveghere oficială, ceea ce presupune: interzicerea mişcării porcinelor în interiorul sau exteriorul exploataţiei, interzicerea pătrunderii persoanelor străine în exploataţie, interzicerea ieşirii din exploataţie a cărnii, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte sau materiale, astfel încât să se minimizeze riscul propagării pestei porcine africane.

În judeţul Galaţi au fost descoperite, de la începutul anului, 36 de focare de pestă porcină africană, dintre care 34 au fost închise, şi au fost sacrificaţi, în total, peste 1.700 de porci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.