Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit joi şi a aprobat Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere, ca urmare a confirmării focarului de pestă porcină africană în exploataţia non-profesională a unui cetăţean din Bălăşeşti, informează Prefectura Galaţi.
Astfel, s-a decis uciderea preventivă a celor patru porci aflaţi în exploataţie, unul fiind deja mort, distrugerea cadavrelor şi ecarisarea teritoriului, precum şi aplicarea măsurilor de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport.
S-au instaurat o zonă de protecţie în jurul focarului, de minim trei kilometri, cuprinzând localităţile Bălăşeşti, Pupezeni şi Ciureştii Noi, precum şi o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minim zece kilometri, care include zona de protecţie şi localităţile Cerţeşti, Cotoroaia, Ciureşti, Bălăbăneşti, Cruceanu, Rădeşti, Zimbru, Lungeşti, Adam, Bursucani, Căuieşti, Ştieţeşti din judeţul Galaţi; Criveşti, Tutova, Ciortolom, Bădeana, Grivişa, Trestiana, Odaia Bursucani, Brădeşti, Docani, Docăneasa, Gara Docăneasa, Pochidia, Borodeşti, Sălceni din judeţul Vaslui; fondurile de vânătoare 26 Adam, 27 Rădeşti, 24 Vizureni, 23 Ghidigeni, 28 Cerţeşti.
În aceste zone, deplasarea şi transportul porcilor pe drumurile publice sunt interzise, cu excepţia cazului când sunt avizate de autoritatea veterinară; niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizare; animalele sunt supuse catagrafierii şi supravegherii clinice de către medicii veterinari.
Este al doilea focar de pestă porcină descoperit în această săptămână, un altul fiind semnalat luni într-o anexă gospodărească din extravilanul localităţii Adam, comuna Drăguşeni, unde au fost ucişi opt porci.
În judeţul Galaţi au fost confirmate, anul trecut, 19 focare de pestă porcină africană, din care 15 la porci domestici şi patru la porci mistreţi, fiind eutanasiaţi preventiv 369 de porci domestici şi 86 de mistreţi.