Flori de mină la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii

0
972

Gălăţenii pot vizita începând de astăzi, 9 aprilie, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, expoziția temporară “Flori subterane din România”, care prezintă lumea miraculoasă a florilor de mină, respectiv 100 de eșantioane de minerale din patrimoniul științific al muzeului, provenind din regiunile de exploatare din Maramureș și Banat.

Selecţia exponatelor s-a făcut luând în considerare mai multe criterii, astfel încât să cuprindă eşantioane cu calităţi estetice deosebite, combinaţii de culori, forme cristalografice. Scopul realizării acestei expoziţii a fost acela de a familiariza publicul gălățean cu aceste comori ale pământului şi de a pune în valoare patrimoniul deţinut de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Eșantioanele expuse se remarcă prin importanța lor științifică, a proprietăților chimice și fizice caracteristice, atât prin formă, dimensiune și culoare, cât și prin estetica și frumusețea lor: fyzelit, siderit, sfalerit, calcit, cuarț, stibină, baritină, calcopirită, jamesonith, galenă, marcasit, aragonite etc. Florile de mină sunt îndeosebi sulfuri metalice și carbonați, renumite prin perfecțiunea formelor cristalografice și prin culoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.