Febra Galbenă: Ministrul Mediului a venit să spună NIMIC

0
1236

Nasol e când un ministru vine doar aşa de doru lelii prin Galaţi şi împrejurimi mai mult ca să se afişeze lângă el mutrele antipatice ale lui Dobe şi Stângă. Costel Alexe, căci despre ministrul Mediulului e vorba, dacă nu-l ştiaţi, adică sigur nu-l ştiaţi, a venit la Galaţi. Şi punct. Pentru că nu a făcut nimic notabil pe aici, decât că s-a întâlnit cu primarii PNL din judeţ pentru a le povesti despre mediu. Mediu ca intelect, mediu ca virgin, mediu ca mădular, mediu ca mediu. Ce-am mai aflat de la Don Costel de la Iaşi. Că de fapt Galaţiul este în top ten poluatori pe baza datelor furnizate Comisiei Europene de reţeaua de monitorizare a calităţii aerului din România, prin staţiile care aparţin Ministerului Mediului, care sunt şi vechi şi nemodernizate şi vai mama lor! Însă, stupoare! Acu e acu! Nu se ştie în ce perioadă au fost făcute măsurătorile! Ministrul recunoaşte că ar fi vorba de date de prin 2017, dar sursele noastre de la Agenţia de Mediu Galaţi ne-au spus că ar fi vorba de perioada 2010-2014, adică de pe vremea când încă funcţiona principalul poluator, Uzina Coco-Chimică de la Sidex. De râsul mediului! Don Costel ne promite însă că marţi, înainte de întâlnirea cu primarii din cele mai poluate zece oraşe din ţară, printre care şi Galaţiul, pentru care România a fost avertizată de Comisia Europeană, ne va spune pentru ce perioadă au fost colectate acele date. Oare îşi va cere scuze Comisia Europeană pentru datele depăşite pe baza cărora a întocmit clasamente false şi a băgat spaima în populaţie. Sigur, nu! Va găsi explicaţii politicianiste de doi lei cum că tot Dragnea e de vină! Aaaaaa, mai e ceva! Cei zece primari vor fi obligaţi să întocmească un program integrat de calitate a aerului, cerut obligatoriu de Comisia Europeană pentru toate marile localităţi din ţară. Informat că la Galaţi atât la municipiu cât şi la judeţ există un astfel de program integrat încă din 2017, ministrul s-a repliat şi a zis că sunt totuşi necesare ceva actualizări. Probabil că s-a referit la actualizări cu datele false ale Comisiei Europene. Hai bre, chiar ne crezi fraieri!

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.