Firmele gălăţene care înregistrează datorii la plata taxelor şi impozitelor locale pot scăpa de majorările de întârziere dacă îşi vor achita obligaţiile fiscale restante până la data de 15 decembrie 2017. Schema de minimis a fost aprobată în şedinţa de săptămâna aceasta a Consiliului Local, la iniţiativa primarului Ionuţ Pucheanu.
„Prezenta schemă se adresează persoanelor juridice care la data intrării în vigoare a prezentei scheme şi pe perioada derulării ei, respectiv până la 15.12.2017 – data limită de achitare a obligaţiilor fiscale, datorează majorări de întârziere bugetului local al municipiului Galati. Schema de ajutor de minimis se aplică de la data aprobării până la data de 15.12.2017, pentru scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale restante la data depunerii cererii stinse până la data de 15.12.2017, cât şi majorărilor aferente obligaţiilor achitate”, potrivit hotărârii adoptate de aleşi.
Conform estimărilor autorităţilor, peste 4.800 de persoane juridice ar putea beneficia de aceste facilităţi. „Estimăm încasări de aproximativ 300.000 de lei şi renunţăm la 150-170.000 de lei. Această schemă este de fapt o prelungire a schemei adresată persoanelor juridice pe care am discutat-o în septembrie, când ne-a trebuit avizul Consiliului Concurenţei pentru a aplica prelungirea perioadei”, a declarat, în cadrul şedinţei de CL, Daniel Stadoleanu, director general al Direcţiei Impozite, taxe şi alte venituri locale din cadrul Primăriei Galaţi. Întrebat dacă termenul-limită de aplicare, 15 decembrie, nu este prea scurt, reprezentantul Primăriei a precizat că „agenţii economici ştiu că urma să intre în CL aprobarea acestei scheme de minimis, o aşteptau. Nu putem prelungi perioada din cauza faptului că avizul Consiliului Concurenţei este până la 15 decembrie”.
Schema de ajutor de minimis are ca obiectiv general atragerea cu celeritate de venituri la bugetul local al municipiului Galaţi, iar ca obiective – stimularea mediului economic şi, respectiv, diminuarea arieratelor bugetare.
Pentru a beneficia de aceste facilităţile fiscale instituite de prezenta schemă, solicitantul trebuie să depună la registratura Primăriei Galaţi – Direcţia Generală Impozite, taxe şi alte venituri locale, până la data de 15 decembrie, o cerere prin care solicită acordarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere la plata impozitelor şi taxelor locale, aflate în sold la data depunerii cererii, însoţită de mai multe documente. Printre acestea, situaţiile financiar-contabile aferente perioadei de referinţă, codul unic de înregistrare sau codul fiscal al societăţii, precum şi o declaraţie pe proprie răspundere. După verificarea îndeplinirii tuturor criteriilor de eligibilitate (pentru că există şi anumite condiţii care trebuie îndeplinite), se va calcula suma totală a ajutoarelor de minimis primite de întreprinderea respectivă pe ultimii trei ani fiscali (inclusiv anul fiscal în curs), sumă care nu trebuie să depăşească 200.000 de euro (100.000 de euro în cazul întreprinderilor care efectuează transport de mărfuri). Dacă şi acest criteriu va fi îndeplinit, solicitantului îi va fi acordat ajutorul de minimis.
Reamintim că, la finele lunii septembrie, aleşii locali au decis ca şi gălăţenii, persoane fizice, să beneficieze de o astfel de facilitate, motiv pentru care cei care nu şi-au achitat taxele la timp şi cărora li s-au calculat penalităţi, au scăpat de majorările de întârziere dacă şi-au achitat obligaţiile fiscale până la data de 30 noiembrie.