Din 29 iunie, de ziua Dunării, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, s-a deschis expoziția de fotografie ”#FaunaGalațiului”, manifestare organizată în colaborare cu fotografii gălățeni Marius Hardulea, George Nica și Eusebiu Maxim.
Expoziţia reuneşte o selecţie de peste 100 de fotografii color, realizate de cei trei fotografi pasionați de natură, în diferite perioade ale anului, reflectând aspecte ale patrimoniului natural al orașului Galați cu accent pe specii de păsări și mamifere, unele fiind rare și protejate.
Fotografierea speciilor a presupus o activitate dificilă, care s-a desfășurat pe durata a doi ani, sesiunile de lucru prelungindu-se, de multe ori, până la opt ore pe zi. Pentru a nu deranja animalele, toți fotografii au folosit costume speciale, plase de camuflare și echipamente foto care au permis fotografierea de la mare distanță, utilizând obiective cu plajă focală de 100-400 mm și teleconvertoare.
Cadrul natural în care se află Galațiul a fost mai ofertant decât s-a crezut inițial, mai ales privit din goana zilnică prin peisajul urban înțesat de oameni, automobile și clădiri de beton. Apropierea de Dunăre și Siret a făcut ca multe zone din municipiu și împrejurimi să devină locuri prielnice pentru numeroase specii de păsări, care au ales să trăiască și să cuibărească aici, oferind, astfel, un neașteptat „material” de studiu care, cu ocazia „Zilei Internaționale a Dunării”, este oferit și publicului vizitator.
Expoziţia de fotografie „#FaunaGalatiului” va rămâne deschisă la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până la data de 31 august.