Explozie la blocul T8 din Micro 19

0
2767

O explozie a blocului T8 din Micro 19 a avut loc în această dimineață, în urma căreia un bărbat de 50 de ani, a suferit arsuri de gradul II și III pe 25% din suprafața corpului, care a fost transportat de urgență la Spitalul Județean. Potrivit ISU Galați, suflul exploziei nu a afectat doar apartamentul în care s-a produs deflagrația (locuință aflată la etajul al IV-lea) ci și alte patru apartamente de la mansarda blocului, ale căror acoperiș a fost distrus. O comisie de anchetă condusă de prefectul județului Galați și din care fac parte și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții va analiza dacă structura de rezistență a blocului a fost sau nu afectată. Și Primăria municipiului Galați a demarat realizarea de anchete sociale la familiile care locuiesc la mansarda blocului, reprezentanții Primăriei transmițând deja că sunt pregătiți să cazeze, dacă va fi nevoie, familiile celor patru apartamente afectate.

Cât privește cauza exploziei, deși aceasta încă nu a fost stabilită cu exactitate, se pare că este vorba despre acumularea de gaze, deoarece în apartamentul în care a avut loc deflagrația a fost găsit cuptorul deschis, iar înăuntru, cărămizi de șamotă, care se folosesc de regulă pentru încălzire, în timp ce detectorul de gaze era deconectat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.