Experiment în camera de cămin cu final la spital

0
1155

Un elev în vârstă de 15 ani de la profilul Ştiinţe ale Naturii din cadrul Liceului Emil Racoviţă  este internat, în stare gravă, la Spitalul de Copii Galaţi după ce a făcut un experiment , noaptea trecută în camera de cămin din cadrul  Colegiului Costache Negri. Cel mai probabil inspirat de nişte experimente similare de pe internet, unde se aprind diverse produse alimentare pentru a se vedea dacă au sau nu plastic în ele, elevul a pus o picătură de spirt pe un cub de brînză topită apoi i-a dat foc. ,, Din ce am verioficat şi noi şi am vorbit cu colegii şi pedagoga pentru că nu era flacără mare elevul ar mai fi turmat spirt şi atunci a luat foc. A intervenit pedagogul nostru care era pe hol s-a sunat la 112 şi elevul a fost transportat la spital “, a precizat Andra Ionescu, directoarea Colegiului Costache Negri . Băiatul de 15 ani este un elev bun, este de loc  la Schela,  iar profesorii şi directoarea Liceului Emil Racoviţă se gândesc acum doar ca elevul  să se facă bine. ,,În momentul în care am aflat am sunat părinţii. Ne  îngrijorează în primul rând starea de sănătate a elevului, indiferent ce a făcut, ce nu a făcut,  este bine  să ştim că este sănătos. Am  vorbit cu mama, am încercat să o liniştesc. Doamna dirigintă a luat legătura cu tatăl elevului, am înţeles că elevul este stabilizat, are  arsuri pe 25 % la sută din corp, probabil va avea nevoie de ajutor medical  pe mai târziu, după ce trece timpul.  Eu i-am spus mamei că o să o ajutăm cât putem. Elevul este în clasa a noua la ştiinţele naturii, deci biochimie.  A fost o curiozitate, ei sunt la vârsta la care sunt curioşi. Uneori curizotăţile lor nu se termină aşa cum trebuie”, a spus şi Delia Humelnicu, directorul Liceului Emil Racoviţă.  Profesoara de chimie care predă la clasa elevului, Mariana Moraru, spune că nu au avut nici un fel de temă la ore care să îl fi făcut pe elev să experimenteze aşa ceva. Şi ea crede că totul a pornit de la dorinţa de a experimenta ceva văzut pe internet. Medicii sunt încă rezervaţi. ,, A suferit deja două intervenşii chirurgicale . Va mai rămîne internat. Are arsuri de gradul 2 pe 25 % din corp, pe torace, pe spate în partea cervicală  şi pe braţe “, a declarat dr. Silvia Constantin Dinescu, medic ATI Spitalul de Copii Galaţi.  Cel mai probabil elevul va avea nevoie de grefe pentru pielea deteriorată prin arsuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.