Primarul Ionuț Pucheanu îi invită pe gălățeni la teatru, în acest weekend. Edilul anunță începerea Festivalul Internațional Leonard și o serie de spectacole la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”.
„Spectacole de operă, recitaluri, jazz și operetă! Vă invităm să vă bucurați de un adevărat regal muzical la Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard Galați, unde duminică, la ora 18.30, începe Festivalul Internațional Leonard, ajuns la a 19-a ediție, cu spectacole până pe 26 noiembrie. Teatrul Dramatic Fani Tardini prezintă ..în țara minunilor (sâmbătă, ora 19.00) și Mame (duminică, ora 19.00). Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” Galati vă invită la GALAtzi Bremen Country Band (duminică, ora 10.30)”, anunță primarul Galațiului.
Edilul anunță însă și un meci pentru pasionații de sport: La baschet, CSM Galați va juca sâmbătă, 21 octombrie, pe teren propriu cu Laguna București, în Liga Națională. Meciul de la Sala Sporturilor Dunărea va începe la ora 18.30.