Europarlamentarul PSD Dan Nica: UE ia măsuri pentru achiziţionarea de echipamente medicale vitale

0
601

Parlamentul European lucrează cu statele membre pentru a se asigura că Uniunea Europeană(UE) poate achiziţiona ventilatoare, măşti şi alte echipamente medicale pentru a fi puse la dispoziţia spitalelor din întreaga Uniune, se arată într-un comunicat transmis de europarlamentarul PSD Dan Nica.

Potrivit sursei citate, a fost instituit un sistem de colectare a echipamentelor medicale, prin intermediul rescEU, astfel încât livrările necesare pentru combaterea COVID19 să poată ajunge rapid la statele membre care se confruntă cu o penurie de echipamente. Aceste echipamente sunt necesare pentru a trata pacienţii infectaţi, pentru a proteja personalul sanitar şi pentru a ajuta la încetinirea răspândirii virusului.

RescEU face parte din mecanismul de protecţie civilă al UE, care consolidează cooperarea dintre şările UE în domeniul protecţiei civile. De la crearea rescEU în 2019, UE poate sprijini în mod direct statele membre afectate de dezastre atunci când capacităţile naţionale sunt suprasolicitate.

Datorită mecanismului UE de protecţie civilă, peste 1.800 de cetăţeni au fost deja repatriaţi din toată lumea după apariţia COVID19.

În comunicat se precizează că instituţiile UE iau măsuri pentru achiziţionarea de echipamente medicale vitale, inclusiv măşti pentru personalul sanitar. UE va achiziţiona echipamente medicale pentru spitale în valoare totală de 50 milioane euro, ioar kituri de testare, măşti şi ventilatoare ce susţin funcţia respiratorie vor fi achiziţionate în comun

,,Parlamentul lucrează cu statele membre pentru a aproba rapid 40 din 50 milioane euro pentru echipamente medicale de terapie intensivă, precum ventilatoarele, şi echipamentele individuale de protecţie, precum măştile reutilizabile. De asemenea, statele membre îşi unesc forţele în temeiul Acordului de achiziţii publice comune pentru achiziţionarea de echipamente individuale de protecţie, de ventilatoare ce susţin funcţia respiratorie şi de articole necesare pentru testarea coronavirusului. Colaborarea în acest fel le va oferi o poziţie mai puternică pe piaţa mondială”, se mai spune în comunicat.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × 3 =