EUROINVENT 2018. Opt medalii pentru cercetătorii de la Facultatea de Ingineria Alimentelor

0
1285

Colectivele de cercetare formate din cadre didactice și doctoranzi de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor de la Universitatea ”Dunărea de Jos” au obținut o nouă recunoaștere a performanțelor lor, obținând 8 medalii de aur, dar și alte premii, la cea de a X-a ediție a Expoziției Europene de Creativitate și Inovare ”EUROINVENT 2018”, care  s-a desfășurat la Iași în perioada 17 – 19 mai. Ediția din acest an a fost organizată de Forumul Inventatorilor Români, Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Mediului, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr.T. Popa” Iași, în colaborare cu Universitatea de Arte ”George Enescu”, University Malaysia Perlis și University Malaysia Terengganu. „EUROINVENT 2018” s-a desfășurat sub egida IFIA – Federația Mondială a Inventatorilor și WIIPA Taiwan. La eveniment au participat peste 500 inventatori din peste 30 de țări.

Invențiile Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor, aflate în etapa de brevetare la nivel național au prezentat un deosebit interes pentru membrii juriului internațional, astfel că cele 6 idei inovatoare au câștigat 8 medalii și diplome. Au obținut Medalii de Aur invențiile ”Dough composition for gluten-free appetizer biscuits” – ”Compoziţie de aluat pentru biscuiţi aperitiv aglutenici” (autori fiind Carmen Bolea, Daniela Istrati, Romulus Burluc, Camelia Vizireanu), ”Tincture for ameliorating menopausal symptoms and manufacturing process” – ” Tinctură pentru ameliorarea simptomelor de menopauză şi procedeul de obţinere a acesteia” (Zinica Gherghina Aldea, Vizireanu Camelia, Borda Daniela) și ”Muffins with sea buckthorn extract microencapsulated in whey protein and the technology of thereof” – ” Brioşe cu extract din cătină microîncapsulat în proteină din zer” (FM Ursache, N. Stănciuc, E. Botez, G:D. Andronoiu, O.V. Nistor, L. Dumitrașcu, G. Râpeanu, G.).

Cu Medalie de Argint a fost premiată invenția ”Gluten-free cake dough and manufacturing process” – ”Aluat pentru prăjitură aglutenică şi procedeul de fabricare a acesteia” (autori Istrati Daniela Ionela, Vizireanu Camelia, Crețu Alexandra Andreea, Condurache Nina Nicoleta, Păcularu-Burada Bogdan”. O Medalie de Bronz a fost acordată pentru invenția ”Desert dairy product based on whey protein concentrate and sea buckthorn and method for making it off” – ” Produsul lactat tip desert pe bază de concentrat proteic din zer şi cătină” (inventatori FM Ursache, N. Stănciuc, E. Botez, G:D. Andronoiu, O.V. Nistor, L. Dumitrașcu, G. Râpeanu, M. Turturică.) A fost obținută și o Diplomă de Excelență pentru invenția intitulată ”Appetizing biscuits with sea buckthorn extract obtained by extraction with supercritical fluids and appetizing biscuits with sea buckthorn extract micro-encapsulated in whey proteins and technologies for their production” – ”Biscuiţii tip aperitiv cu extract de cătină, obţinut prin extracţie cu CO2 supercritic şi Biscuiţi tip aperitiv cu extract de cătină microîncapsulat în proteine din zer” (inventatori N. Stănciuc, L. Mihalcea și G. Râpeanu).

Universitatea Tehnică a Moldovei în calitate de organizație participantă la eveniment a premiat cu Medalie de Aur invenția ”Dough composition for gluten-free appetizer biscuits” – ”Compoziţie de aluat pentru biscuiţi aperitiv aglutenici”, iar Agenția pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) a premiat lucrarea ”Muffins with sea buckthorn extract microencapsulated in whey protein and the technology of thereof” – ” Brioşe cu extract din cătină microîncapsulat în proteină din zer” cu medalie și diplomă AGEPI.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.