Elevii gălățeni se implică în comunitatea europeană!

0
814

Consiliul Județean al Elevilor Galați, unica structură de reprezentare a elevilor la nivel județean, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, Direcția pentru Sport și Tineret Galați și Facultatea de Mecanică din cadrul Universității „Dunărea de Jos” au organizat, în cadrul Facultății de Inginerie, cea de a XII-a ediție a concursului intitulat ,,Spring Day”. “Am dat startul primei etape a concursului, în cadrul căreia jurații au făcut o vizită fiecărui stand, savurând numeroase mâncăruri tradiționale sau chiar exotice. A doua etapă a concursului s-a deschis prin intermediul a numeroase momente artistice susținute de elevi, care și-au luat îndatorirea de a prezenta cultura statului ales. Pe parcursul acestora, spectatorii au fost încântați de cele vizionate. Reprezentații echipelor au fost îmbrăcați specific țării respective și au adus pe scenă coregrafii și cântece care te introduc în atmosfera statului ales.
În cele din urmă, evenimentul a luat sfârșit prin decernarea premiilor oferite astfel: locul I, obținut de Seminarul ,,Sf. Apostol Andrei” Galați, locul II, obținut de Colegiul Tehnologic ,,Costache Conachi” locul III, obținut de Colegiul Național ,,Spiru Haret” Tecuci și locul IV, obținut de Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri” Galați.
Evenimentul a antrenat atât imaginația, cât și puterea de convingere a elevilor în a obține premiul cel mare, care și-au reprezentat cu mândrie liceul din care provin, alături de cadrele didactice. Participanții au pătruns în tradițiile țărilor alese, promovând cultura statului respectiv prin distincte momente artistice și prezentări structurate. Cei prezenți și-au manifestat entuziasmul și bucuria îmbogățirii de cunoștințe prin cele vizionate pe parcursul evenimentului”, au declarat Raluca Panait (director PR) și președintele Consiliului Județean al Elevilor Galați, Eduard Munteanu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.