Elenei Vrabie, cu dedicație, pentru un Om dedicat

0
3720

Diferenţa dintre vocaţie şi profesie o putem găsi în orice dicţionar, însă pentru a înţelege cu adevărat cele două noţiuni putem să privim în jurul nostru. Cel mai elocvent exemplu (şi cel mai des dat) este cel al profesorului care vine şi pleacă de la şcoală “ca de la casă străină”, faţă de dascălul ce nu încetează să formeze şi să-şi educe elevii, indiferent dacă se află la oră, pe stradă sau în concediu. Totuşi, oameni dedicaţi există nu doar în învăţământ, ci în toate domeniile; poţi întâlni oameni dedicaţi atât în instituţii publice (este greu de crezut, dar ei chiar există şi nu sunt puţini – doar tăcuţi!), cât şi pe şantiere sau în laminoare. Îi recunoşti dintr-o mie: sunt cei care stau peste program nu pentru că le-a spus vreun şef (sau pentru că i-ar vedea cineva lucrând), ci pentru că doresc să termine cu bine treaba pe care au început-o.

Sunt oamenii care au în conştiinţă măsura promisiunilor şi tocmai de aceea nu le aruncă în dreapta şi stânga, ci încearcă mereu întâi să realizeze un lucru, şi abia apoi să îl anunţe public. Sunt oamenii care reuşeşc să “sfinţească locul”, să facă ce şi cât pot ei mai bine în condiţiile existente, fără ca acest lucru să îl transforme într-o perpetuă scuză pentru lipsa de performanţă.

Sunt oamenii care, atunci când ajung şefi, ştiu să lucreze cu echipa, câştigând (şi nu pretinzând!) respectul tuturor, oameni care ştiu să inspire în jurul lor alte şi alte personae pentru ca şi acestea, la rândul lor, să înceapă să facă lucrurile cât mai bine. Sunt oamenii care indiferent de funcţiile sau demnităţile câştigate de-a lungul anilor ştiu să îşi păstreze omenia, o “rara avis” printre atâtea alte chipuri schimonosite sub povara puterii vremelnic căpătate.

Nu în ultimul rând, sunt oamenii care nu sunt comozi cu ei înşişi şi care au curajul de a se interoga, sincer, dacă au făcut tot ce au putut mai bine să facă sau dacă ar fi putut face şi mai bine un lucru.

Din categoria acestor oameni dedicaţi face parte şi Elena Vrabia, reputat medic epidemiolog la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. De-a lungul anilor (care, astăzi, au ajuns la vârsta stabilită pentru pensionare), Elena Vrabie a ocupat numeroase funcţii în plan local, atât la Direcția de Sănătate Publică dar și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, instituție pe care a condus-o o bună perioadă de timp.

Dincolo de funcţiile ocupate, doctoriţa Elena Vrabie rămâne întipărită în memoria oricui o întâlneşte fie chiar şi o singură dată, datorită calităţilor sale. Cu vobele mereu la ea, cu înţelepciune, cu moderaţie, cu calm dar şi cu umor şi fină ironie, dr. Elena Vrabie a ştiut întotdeauna să facă faţă provocărilor profesionale şi să lucreze în echipă, indiferent dacă a deţinut o funcţie de conducere şi coordonare sau doar una de execuţie. Poate de aceea pentru oamenii cu care a lucrat atâta timp este dificil momentul actual în care dr. Elena Vrabie iese la pensie. Un moment în care, dincolo de obișnuitele urări făcute în astfel de ocazii, colegii și foștii colaboratori îi transmit Elenei Vrabie un sincer „Mulțumesc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.