Duminică, Semimaraton pentru autism

0
3501

Duminică, 15 aprilie, la ora 10.00, se va da startul celei de-a doua ediţii anuale a evenimentului sportiv şi totodată caritabil  “Semimaraton pentru autism”, organizat de Asociaţia “Şi noi suntem copiii voştri”, un ONG care luptă pentru drepturile copiilor cu autism. “Evenimentul Semimaraton pentru autism Forță albastră este un eveniment umanitar cu caracter sportiv aflat la a două ediție. Luna aprilie este considerată în întreaga lume luna constientizării autismului, iar acțiunea Semimaraton pentru autism Forța albastră se vrea a fi aportul nostru personal al tuturor (participanți, sustinători, voluntari, ambasadori, colaboratori,organizatori) pentru un plus de sansă spre acceptarea absolută în societate a persoanelor diagnosticate în spectrul autist. Un altfel de semimaraton, capabil să producă conștientizare pentru autism.  Fondurile obținute vor fi investite în proiecte dedicate copiilor diagnosticați cu autism, create de către Asociația și noi suntem copiii voștri.  Motto: „Alerg din iubire pentru ține!”, transmit organizatorii.

În cursă se pot înscrie maxim 600 de persoane, iar condiţia fizică nu este un criteriu de selecţie, având în vedere că există diverse curse, pe diverse distanţe (de la 21 km, la 8,4 km, 4,2 km, 1 km şi chiar există o cursă pe orice distanţă poate alerga concurentul, cursă intitulată „Alerg cât pot”). Traseul (pe Faleza Inferioară a Dunării) măsoară 4,2 Km cu buclă la 2,1. Alegătorii la semimaraton vor parcurge 5 ture, cei de la cross vor alerga 2 ture, cei de la cursa populară vor alerga o singură tură, iar pentru cursa copiilor se vor parcurge 500 m şi întoarcere spre finish.

Pentru participarea la orice cursă, cei înscrişi urmează să achite o taxă care se va constitui, apoi, în fonduri pe care ONG-ul le va folosi în proiecte dedicate autismului. Taxele variază de la 50 de lei – pentru semimaraton, la 40 de lei- cross, 30 de lei – cursa populară, 25 de lei – “alerg cât pot” şi 20 de lei – cursa copiilor. Cei care nu doresc sau nu pot alerga pot ajuta cauza donând 50 de lei în cadrul secţiunii “susţin cauza de la distanţă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.