Două accidente în zona Şendreni-Maşină răsturnată din cauza unei neacordări de prioritate. Microbuz în şanţ din cauza unui presupus incendiu

0
1702

Vineri dimineaţă au avut loc două accidente de circulaţie , ambele în zona localităţii Şendreni. Doar într-un singur caz au fost şi victime. Este vorba despre un accident care a  avut loc la ieşirea din Şendreni către Galaţi. O maşină s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu alta care nu i-a acordat prioritate. ,, O femeie în vârstă de 33 de ani , aflată la volanul unei maşini care se îndrepta către Galaţi ,odată ajunsă la ieşire din Şendreni, nu a acordat prioritate unui alt autoturism condus de un bărbat de 67 de ani din Tulcea, care venea dinspre Galaţi.  În urma impactului cea de a doua maşină s-a răsturnat într-un şanţ. O femeie de 55 de ani ,pasageră, a fost rănită “, a precizat cms.şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.  Femeia a fost transportată la Spitalul de Urgenţă cu echipajul unei ambulanţe. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Pe DN 25, între Şendreni şi Movileni, un microbuz cu pasageri s-a răsturnat. Nu a fost nimeni rănit. A fost nevoie însă de intervenţia unui echipaj al pompierilor pentru a scoate microbuzul din şanţ. Şoferul microbuzului le-a spus poliţiştilor că a frînat brusc deoarece i s-a părut că maşina a luat foc şi a vrut să oprească cît mai repede pentru a evacua pasagerii. (sursa foto GDSG facebook)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.