Tehnicianul Oțelului, Dorinel Munteanu, s-a arătat nemulțumit de rezultatul meciul cu Farul Constanța, campioana sezonului 2022/2023.
”Nu sunt mulțumit de rezultat. Eu cred că meritam cel puțin un rezultat de egalitate. După cum s-a desfășurat jocul, nu din punct de vedere al posesiei, ci din punct de vedere al ocaziilor de gol, nu doar în prima repriză, ci și în a doua, am avut oportunități de a marca. În prima repriză am avut bară, în a doua, Fatai a ratat singur cu portarul. Dacă marcam în cele două ocazii clare, altul era rezultatul. Din păcate, am avut o ezitare la acel corner, iar asta a decis soarta jocului”, a declarat Munteanu, imediat după meci.
Totuși, Dorinel Munteanu spune că elevii săi au respectat scenariul tactic stabilit înainte de meci și au făcut un meci bun.
”Echipa a făcut un joc foarte bun, din punct de vedere tactic, băieții au respectat ce am vorbit cu ei. Jocul s-a dus în direcția în care am vrut noi, dar a apărut acea greșeală, iar asta a făcut diferența”, a mai spus tehnicianul Oțelului.
În acestă perioadă, Oțelul se antrenează acasă, Superliga fiind în pauză pentru meciurile Naționalei României din campania de calificare pentru Euro 2024.
După reluare, Dorinel Munteanu și elevii săi se vor deplasa la Cluj Napoca, unde se vor confrunta cu CFR Cluj. Meciul este programat să se joace pe 23 octombrie, de la ora 21.00, fiind partida epilog a etapei a 13-a.
Foto: Oțelul Galați