Peniteciarul Galaţi informează că „sâmbătă, 15 februarie 2020, în jurul orei 9.30, a avut loc o agresiune între două persoane private de libertate în camera de deținere în care acestea erau cazate. Personalul Penitenciarului Galați a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul uneia dintre persoanele private de libertate, timp în care a fost solicitat sprijinul serviciului de ambulanță. Detinutul agresat a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. În conformitate cu prevederile legale, s a procedat la sesizarea organelor judiciare abilitate pentru efectuarea cercetărilor specifice: Parchetul de pe lângă Tribunalul Galati. Având în vedere că incidentul face obiectul unei anchete penale, cauzele și împrejurările producerii incidentului vor fi stabilite de organele judiciare abilitate”.
Reamintim, pe 30 ianuarie, Penitenciarul Galaţi transmitea că un alt deţinut a ajuns în stare gravă la spital, după ce fusese înjunghiat cu un cuţit artizanal, de un coleg de cameră. Surse neoficiale indică faptul că victima de pe 15 februarie este chiar atacatorul de pe 30 ianuarie.