Descinderi în Galaţi şi alte trei judeţe –Grupare infracţională care fura pesticide din Franţa, prejudiciu de 1 milion de euro

0
1608

Poliția Română și Jandarmeria Franceză, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au destructurat o grupare infracțională de criminalitate itinerantă care ar fi cauzat un prejudiciu de 1.000.000 de euro, prin furturi de produse fitosanitare din depozite de pe teritoriul Franței.La data de 28 noiembrie a.c., Poliția Română a organizat, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în colaborare cu Jandarmeria Națională Franceză, o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale de criminalitate itinerantă, ai cărei membri sunt cercetați pentru infracțiunile de constituire a unui grup inracțional organizat, furt calificat și tăinuire.În fapt, membrii grupării ar fi comis, în perioada iunie 2016 – iulie 2017, 10 furturi de produse fitosanitare (pesticide și semințe), din depozite ale unor societăți comerciale de pe teritoriul Franței, în regiunea Alsace, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 1.000.000 de euro.Acțiunea a constat în efectuarea, pe teritoriul României, a 12 percheziții domiciliare (9 în județul Galați, una în județul Arad, una în județul Iași și una în județul Suceava), punerea în executare a 7 mandate de aducere și audierea a 7 dintre membrii grupării, precum și ridicarea unor bunuri și înscrisuri de interes în cadrul urmăririi penale.Toate cele șapte persoane bănuite au fost conduse la sediul Poliției și au fost reținute în baza unor mandate europene de arestare, urmând a fi pentru prezentate la curțile de apel, în vederea arestării preventive.Ulterior, aceștia vor fi prezentați instanțelor competente, în scopul predării lor autorităților franceze care instrumentează cazul, respectiv Tribunalului de Mare Instanță din Colmar.Tot ieri, în același caz, au mai fost reținuți doi dintre membrii grupării, în Germania și Belgia. Activitățile Poliției Române au fost desfășurate de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Inspectoratului General al Poliției Române, ai serviciilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Galați, Arad, Iași și Suceava, care au beneficiat de suportul specialiștilor Direcției Operațiuni Speciale, criminaliștilor și al polițiștilor de la serviciile pentru acțiuni speciale.De asemenea, trei jandarmi francezi din cadrul Brigăzii de Cercetări din Colmar și ai Secțiunii de Cercetări din Strasbourg, precum și un analist din cadrul EUROPOL – A.P. FURTUM, au asistat la activitățile desfășurate pe raza județului Galați.O parte dintre membrii grupării respective sunt cunoscți și autorităților române, fiind cercetați în cadrul unor dosare penale instrumentate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.În cadrul activităților desfășurate, s-a reușit recuperarea, pe teritoriul României, a unor cantități însemnate de produse fitosanitare, în valoare de 258.580 de euro, sustrase din localitățile  Obersaasheim și Saint Sauveur Marville; peste 5 tone de semințe de rapiță în valoare de aproximativ 243.000 de euro, furate din localitățile Mons en Pevele și La Chapelle D´Armentieres, precum și 14.000 de rulmenți.Activitățile Poliției Române și ale Jandarmeriei Naționale Franceze au beneficiat de suportul EUROPOL, documentarea grupării cercetate încadrându-se în prioritățile celor două instituții, asumate la nivel european, respectiv de combatere a infracțiunilor contra patrimoniului săvârșite de grupările organizate de criminalitate itinerantă, în marja Proiectului EMPACT – OPC.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.