Depoul de tramvaie nr. 1 va intra în modernizare

0
57

Primarul Ionuț Pucheanu a semnat astăzi contractul de finanțare și contractul de lucrări pentru modernizarea depoului de tramvaie nr. 1, alături de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov, și reprezentanți ai constructorilor.

Este vorba despre un proiect cu fonduri europene în valoare de 178,4 milioane de lei (35 de milioane de euro), iar contractul a fost atribuit prin licitație, în urma clauzei suspensive, asocierii TANCRAD SRL – CITADINA 98 SA – LEMACONS SRL – OLDROAD CONSTRUCT SRL, cu lider de asociere TANCRAD SRL, durata de realizare fiind de 24 de luni.

Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați:Este un obiectiv important care vine în completarea amplului nostru proiect prin care am achiziționat doar mijloace de transport în comun noi și moderne. Avem acum 18 tramvaie noi, iar prin acest proiect vom putea asigura și mentenanța în cele mai bune condiții. Și mai mult, vom moderniza și cel de-al doilea tronson al Bulevardului Siderurgiștilor, precum și strada Ștefan cel Mare. Iar acest lucru va însemna o infrastructură rutieră și de transport adusă la noi standarde. Continuăm!

Principalele lucrări au în vedere: reabilitarea căii de rulare a tramvaiului pe o lungime de 3,7 km – cale simplă (în interiorul depoului); construire/modernizare dispecerat (cu barieră cu deschidere automată pentru accesul auto și al tramvaielor în incintă), atelier cale rulare și fir contact, atelier sudură etc, hală întreținere și reparații tramvaie, stație de spălare dotată cu utilaje specifice; modernizare trotuare și reabilitarea părții carosabile a infrastructurii rutiere; plantarea de arbori și arbuști și realizarea de înierbări în incinta depoului; realizarea de lucrări la rețele edilitare pentru apă potabilă și canalizare, alimentare cu apă, rețea de distribuție internă consum menajer; rețea de incendiu; canalizare; alimentare cu apă stație spălare automata tramvaie, lucrări pentru instalații electrice, iluminat și infrastructură subterană pentru telecomunicații.

Depoul de tramvaie nr. 1 este situat pe B-dul Siderurgiștilor nr. 45-J.

Proiectul „Modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a Bulevardului Siderurgiștilor, Tronson 2 și a Străzii Ștefan cel Mare – Etapa 2 – Modernizarea Depoului de Tramvaie Nr. 1” este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. La această dată, se află în perioada de contractare a finanțării și proiectul privind modernizarea str. Ștefan cel Mare și a str. Siderurgiștilor (pe tronsonul cuprins între Piața Energiei și intrarea pe viaduct).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.