Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galați, „în perioada 14-16 august 2017 vor fi restricții de trafic pe Bulevardul Marii Uniri (Faleza Superioară), măsuri care se impun pentru desfășurarea în siguranţă a manifestărilor organizate de Ziua Marinei. Circulaţia va fi închisă complet pe segmentul cuprins între străzile Alexandru Cernat și Prelungirea Traian, începând de luni, 14 august, ora 18.00, până miercuri, 16 august, ora 7.00. Străzile pe care se va redirecţiona circulaţia sunt : Prelungirea Coșbuc, Alexandru Cernat, Roșiori și Prelungirea Traian”