Danubius – HCM Slobozia 20-21:Ulciorul nu merge de multe ori… la Danubius

0
1177

Danubius nu a jucat decât un sfert de ora în meciul etapei a două a Ligii Naţionale de Handbal Feminin. Adversarele studentelor gălăţene, fetele de la HCM Slobozia, ştiau că meciul ţine 60 de minute pe ceas şi nu s-au lăsat păcălite. Aşa cum spuneam, după câteva minute de tatonare, studentele bine organizate în teren de Daciana Balaban reuşesc să desfacă apărarea ialomiţeană şi desprinderea la 4 goluri (8-4) în primele 15 minute ne ducea cu gândul la o victorie lejeră. Din păcate, din acel moment, o automulțumire inexplicabilă şi o superficialitate de neînţeles pun stăpânire pe fetele de la malul Dunării şi cu chiu cu vai termină repriză în avantaj 12-11. Cu aceeaşi atitudine se întorc şi de la vestiar şi aşa cum era de aşteptat HCM Slobozia egalează în minutul 37  (13-13) şi reuşesc desprinderea în minutul 45 (15-18).  Diferenţa va fi redusă spre final de fetele noastre care au alergat după victorie sau măcar egalare, dar norocul din partida cu Brăila n-a mai ţinut cu ele. Colac peste pupăză Alla Sheico ratează un 7 metri contestat de oaspeţi, în ultimele secunde şi totul se prăbuşeşte. 20-21 într-un final cu 3 eliminări din tabăra Sloboziei, dar cu un antrenor bucuros totuşi de cele 3 puncte castigate. ,, Emoţii şi mulți nervi, dar am văzut o violare a regulamentului de către cele două arbitre şi ne-a salvat Dumnezeu de un egal, dar nu trebuia să ajungem în această situaţie, acum nici n-am puterea să mă bucur’’, avea să declare reputatul antrenor al Sloboziei, Dumitru Muşi. ,, Am cedat prea uşor în atac, nu ne-am revenit după meciul cu Brăila, dar nu mă aşteptăm să ratăm aşa de mult, iar meciul nu l-am pierdut în final, el s-a pierdut încă din prima repriză, când conduceam’’,  declara scurt şi la obiect Vali Costea, antrenorul lui Danubius.  Etapa viitoare gălăţencele vor juca în deplasare la CSM Roman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.