Dan Nica (PSD): Prețul gazelor ar fi explodat dacă Guvernul nu-și asuma un rol activ în modificarea directivei UE

0
786

Modificarea directivei Uniunii Europene privind gazele naturale, un dosar extrem de important și complex totodată, este unul dintre cele mai mari succese înregistrate de Guvern la Președinția Consiliului Uniunii Europene, întrucât Executivul a avut un rol crucial în negocierile purtate, care au condus în final la sporirea transparenței și a securității atât pentru investitorii în infrastructura de gaz, cât și pentru utilizatorii rețelelor.

Unul dintre deputații europeni care s-au implicat activ în acest proiect complex este europarlamentarul gălățean Dan Nica, liderul de grup al PSD din Parlamentul European și președintele PSD Galați. De altfel europarlamentarul a avut și calitatea de raportor alternativ, urmărind evoluția acestui dosar și negociind conținutul acestuia.

”Felicit Președinția Română a Consiliului Uniunii Europene pentru încheierea acestui dosar extrem de important într-un timp foarte scurt. Și vreau să spun aceste lucruri pentru că este și o lecție. Regulile Uniunii Europene trebuie aplicate pentru toate statele membre, în mod egal. Și nu poți să favorizezi un stat membru pe cheltuiala și pe seama cetățenilor din celelalte țări membre care erau expuși unor prețuri mari, unei lipse de securitate a aprovizionării, cu toate lucrurile negative care ar deriva de aici. Nu putem face un regim special pentru o companie, fie ea și Gazprom, pentru un singur stat membru, fie el și Germania, ci trebuie să facem aceleași reguli pentru statele membre în beneficiul cetățenilor europeni și mai ales să arătăm că regulile funcționează în Uniunea Europeană pentru toată lumea. Când toți se supun acestor reguli, de competiție, de transparență, atunci beneficiile vor fi pentru toți. Și acest lucru a fost salutat de către toată lumea și pentru acest lucru vreau să le mulțumesc tuturor pentru că au arătat cum trebuie procedat în Uniunea Europeană”, a declarat liderul social-democrat.

Europarlamentarul gălățean Dan Nica a subliniat că, ”în absența acestei modificări a directivei, prețurile la gaze ar fi fost supuse unor jocuri care erau necontrolabile. Iar acest lucru nu putea fi acceptat! Dacă vrem într-adevăr și constatăm că nu ne putem lipsi de gazele naturale, trebuie să ne asigurăm că acestea vin la un preț corect, că fiecare cetățean european plătește prețul corect și că legea de bază în Uniunea Europeană se fundamentează pe competiție și regim egal pentru toată lumea – state terțe și cei care vor să intre în relații comerciale cu Uniunea Europeană”.

Obiectivul general al modificării Directivei privind gazele naturale este de a garanta faptul că normele care reglementează piața internă a UE a gazelor naturale se aplică conductelor de transport de gaze dintre un stat membru și o țară terță, până la frontiera teritoriului statului membru și a mării teritoriale a acestuia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.