Dan Nica: Cer Guvernului să se pregătească pentru cea mai mare livrare de vaccinuri din partea UE

0
633

Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a anunţat că România va beneficia de cea mai mare livrare de vaccinuri din partea UE de până acum.

”UE trimite 29 de milioane de doze de vaccin către statele membre, ţara noastră urmând să primească peste un milion de doze în zilele următoare. Solicit Guvernului să pregătească sistemul naţional de vaccinare pentru acest aflux masiv”, a declarat Dan Nica, membru în grupul interinstituţional european de monitorizare a campaniei de vaccinare anti-COVID-19.

Europarlamentarul social-democrat a subliniat că se impune o îmbunătăţire urgentă a capabilităţilor de vaccinare mobilă în mediul rural, în special în localităţile în care nu există puncte medicale, precum şi multiplicarea centrelor de vaccinare în maşină în mediul urban.

”Nimeni nu mai poate acuza lipsa vaccinurilor. Vaccinuri sunt, esenţial este să existe şi voinţa guvernamentală de a acţiona cât mai eficient pentru imunizarea populaţiei”, a afirmat Dan Nica.

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen − five =