Damen și ArcelorMittal continuă să sprijine performanța în educație

0
800

Pentru al cincilea an consecutiv, cei doi piloni principali ai economiei locale au premiat elevii  cu rezultate  remarcabile la învățătură din județul nostru. Ocupanții primelor trei locuri ai olimpiadelor școlare la nivel național și membrii loturilor naționale au fost recompensați în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Teatrul Muzical „Nae Leonard‟, după care, împreună cu profesorii și invitații lor, au asistat la un spectacol muzical. Premiile oferite sunt cele mai mari de acest tip din România.

,,Suntem bucuroși să continuăm – împreună cu partenerii noștri de la Damen – recompensarea elevilor excepționali din comunitatea noastră. Sunt plăcut surprins că, în acest an, avem rezultate bune la discipline diverse, mai ales la cele tehnice și tehnologice, dar și în domenii precum limbi străine, arte, sport sau astrofizică. Pentru noi este un semnal bun, având în vedere că dorim să reținem alături de noi tineri bine pregătiți și pasionați. Viitorul arată luminos, dacă ne uităm la acești copii„, a declarat Bogdan Grecu, Director General al Combinatului.

De 5 ani încoace, Șantierul Naval Damen și Combinatul Siderurgic din Galați își dau mâna pentru a recompensa realizările vrednicilor premianți din județul nostru, elevi cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare. Cu gândirea lor iscoditoare, dar și cu multă muncă, având mereu de partea lor dedicația și îndrumarea dascălilor, acești tineri cu potențial imens ne întăresc nădejdea în viitorul nostru, atât al șantierului, cât și al comunității locale. Acțiunea de astăzi face parte, alături de multe altele asemenea, din programul nostru de responsabilitate socială și reflectă amploarea pe care o acordăm segmentului educației și valorificării resursei umane”, a declarat Rino Brugge, Director General al Șantierului Naval Damen Galați.

Cele două companii și-au consolidat parteneriatul şi în cadrul altor proiecte educaţionale locale, aducȃnd astfel constanţă în susţinerea tinerei generaţii din Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.