Cum vrea Primăria să pună în valoare cel mai vechi monument istoric din sudul Moldovei

0
1149

„Avem şansa acum, după mai bine de 25 de ani de intenţii, să accesăm fonduri europene nerambursabile pentru punerea în valoare a potenţialului turistic şi ştiinţific a celui mai vechi monument istoric din sudul Moldovei”, a anunţat primarul Ionuţ Pucheanu, care a declarat că, municipalitatea este pregătită să depună, pe data de 28 august, proiectul pentru punerea în valoare a sitului arheologic Tirighina-Barboşi.

Edilul a precizat că Primăria a obţinut şi ultimul aviz, cel de la Ministerul Culturii, pentru săpăturile arheologice care au avut loc în acest perimetru. „Cercetarea arheologică preventivă, realizată aici în perioada mai-iunie 2017 a scos la lumină artefacte care vor fi restaurate, conservate şi valorificate ştiinţific şi turistic”, a punctat primarul municipiului Galaţi.

Reamintim că zidurile turnului central al Castellumului roman, folosit ca punct de observaţie şi supraveghere a navigaţiei pe Siret şi Dunăre, ziduri de incintă ale Castrului roman, locuinţe romane, dar şi un bogat material ceramic şi numismatic au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice finanţate de Primăria Galaţi, la situl Tirighina – Barboşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.