Cu mască, pe scenă, fără mască, la donarea de sânge

0
1005

Astăzi, actorii Teatrului Dramatic “Fani Tardini” au interpretat un altfel de rol decât cel al personajelor de pe sceană – cel al bunului exemplu, demn de urmat de restul societăţii. Astfel, dis de dimineaţă, artiştii au renunţat la „măştile” lor (personajele în pielea cărora intră, atât la repetiţii cât mai ales la spectacole) şi au venit la Centrul Judeţean pentru Transfuzii Sanguine, donând sânge. Alături de actori s-au aflat şi alţi angajaţi ai instituţiei de cultură, toţi, donând sânge. “Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului şi cu această ocazie vreau să urez la mulţi ani tuturor celor care slujesc scena, fie că sunt pe ea sau în afara ei. Anul acest am decis să rupem puţin tradiţia şi în loc să oferim, cu prilejul acestei zile, un spectacol, am decis să facem un gest simbolic, dar cu un rezultat concret. Astfel, am aplicat principiul care ne guvernează meseria – “pune-te în pielea celuilalt” – şi, fiind la curent cu problemele Centrului de Transfuzii, ştiind că este o criză de sânge, am decis să facem un gest care sperăm să-i inspire şi pe ceilalaţi gălăţeni”, a spus directorul Teatrului Dramatic, actorul Florin Toma, mulţumind, totodată, tuturor colegilor care s-au alăturat campanei de donare de sânge. Restul gălăţenilor aflaţi la Centrul de Transfuzii au fost extrem de impresionaţi de gestul celor de la Teatrul Dramatic, constatând, cu regret, că numărul celor care vin să doneze sânge este în continuă scădere. Astfel, dacă în ultimii ani, numărul donatorilor depăşea, zilnic, 200, astăzi, până la venirea actorilor, nu donaseră sânge decât 65 de gălăţeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.