Cu armă albă, în parc

0
292

Un tânăr din Galați a fost găsit de jandarmi, într-un parc având un cuțit tip baionetă ascuns la spate. Acesta s-a ales cu dosar penal.

”Echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați a observat în parcul aferent Colegiului Economic o persoană care nu purta mască de protecție, moment în care jandarmii s-au apropiat de acesta pentru a-i cere să o poarte. Pe timpul legitimării, jandarmii au observat că persoana în cauză, un tânăr în vârstă de 18 ani, din Galați, a devenit ușor agitat, fapt ce le-a trezit suspiciuni oamenilor legii, La controlul corporal efectuat asupra tânărului, jandarmii au găsit ascuns sub lenjerie un cuțit tip baionetă, cu teacă, cu lama de 12 cm și tăiș pe ambele părți ale lamei. Cu privire la motivul pentru care purta cuțitul asupra sa, tânărul a declarat verbal jandarmilor că îl are pentru a-l arăta unor prieteni, cu care urma să se întâlnească. Jandarmii l-au condus la sediul poliției unde i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase. Cercetările sunt continuate de către poliție”, a precizat IJJ Galați.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + twenty =