CSM Arcada Galați începe lupta din Liga Campionilor la volei masculin

0
447

Campioana și Supercampioana României la volei masculin, CSM Arcada Galați, începe săptămâna viitoare parcursul european. Pe 24 octombrie, încep meciurile din grupele preliminare ale Ligii Campionilor.

Elevii lui Sergiu Stancu au fost repartizați de tragerea la sorți în grupa a 4-a preliminară, unde se vor confrunta cu Guaguas Las Palmas din Spania și Mladost Zagreb din Croația. Partidele se vor disputa în Spania, la Las Palmas. Primele două clasate din grupă se vor califica în următoarea rundă de preliminarii.

Până la meciurile din Liga Campionilor, CSM Arcada Galați joacă în devans, în Divizia A1, vineri, pe 20 octombrie, cu U Cluj Napoca, un meci contând pentru etapa a II-a a noului sezon. În etapa inaugurală, băieții lui Sergiu Stancu s-au impus pe teren propriu, în fața lui SCM Zalău, scor 3-0 la seturi.

Foto: Sportul ilustrat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.