Criză de sânge la Centrul de Transfuzii!

0
1048

 

În mod “tradiţional”, numărul persoanelor care vin să doneze sânge este, pe timpul verii, mult mai mic decât în restul perioadei din an. Din acest motiv, Centrul de Transfuzii Sanguine se confruntă cu o adevărată criză, căci numărul donatorilor care se prezintă zilnic s-a înjumătăţit. “Este adevărat că vara scade numărul donatorilor, sunt concedii, se mai pleacă la ţară, la munca câmpului, dar noi avem permanent nevoie de sânge. Conform necesarului de sânge, până la finele anului am avea nevoie de încă 5.000 de donări, de aceea  fac un apel aproape disperat – oamenii care pot, să vină să doneze, chiar şi cei care au rude sau prieteni internaţi în spitale, căci Centrul de Transfuzii le dă sânge, dar, la rândul său, Centrul are nevoie de sânge pentru a putea ajuta”, a spus şefa Centrului de Transfuzii Sanguine, Camelia Stoichiţescu.  Potrivit acesteia, de la începutul anului şi până în prezent s-au realizat 10.000 de donări, însă obiectivul propus – de încă 5.000 de donări până la finele lui decembrie – este greu de atins. “Numărul donatorilor a scăzut drastic. Aveam, lunar, 1.300 de donări iar acum dacă avem 1.100… zilnic, erau 70-80 de donatori iar acum avem şi zile cu 40 de oameni… este o situaţia aproape disperată”, a mai spus Camelia Stoichiţescu.

“Da, pe vremuri sala era plină de oameni care veneau să doneze, stăteam câte jumătate de zi să donez… acum sunt foarte puţini oameni. Eu donez din proprie iniţiativă, sunt donatoare cu vechime de 25-30 de ani… vin de la Tecuci să donez, că-mi face bine la sănătate, la organism… Dar cred că ar fi mai mulţi oameni la donat dacă statul ar creşte valoarea bonurilor, pentru că sunt mulţi oameni necăjiţi care vin să doneze pentru bonurile acelea”, a spus o donatoare. “Eu sunt din Negrileşti şi vin de la Tecuci la Galaţi să donez, vin la 3-4 luni, dar când am ocazia, că nici şeful nu e foarte încântat când plec câte jumătate de zi, să donez. Totuşi, eu îmi permit să vin, am maşină, dar pentru o persoană fără posibilităţi nu se poate să facă atâta drum să doneze, să mai dea vreo 40 de lei la maşină, nu au bani oamenii. Dacă s-ar reînfiinţa Centrul de Transfuzii care funcţiona în urmă cu vreo 20 de ani la Tecuci ar fi foarte bine, pentru că sunt foarte mulţi oameni necăjiţi care ar vrea să doneze dar nu îşi permit să vină la Galaţi pentru asta”, a spus un alt donator cu vechime, Gheorghe Andone.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.