Fetița dispărută din Scânteiești este căutată de zeci de jandarmi, pompierii dar și de oameni din sat. Sunt cinci echipe ale jandarmilor gălățeni care, alături de pompieri și localnici caută copilul. ,, 25 de jandarmi din cadrul IJJ Galați participă la misiunea de căutare în urma solicitării primite de la IPJ Galați „, a precizat Cătălin Bădin, IJJ Galați. Reamintim că la data de 28 iulie , polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galați au fost sesizați de Nicu Constandache cu privire la faptul că în seara zilei de 27 iulie a.c., în jurul orei 20.00, fiica sa minora, Ana Maria Constandache, de 9 ani, din comuna Scânteiești, județul Galați, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Semnalmente: 1.10 -1.20 m. înălţime, ten deschis, față ovală, păr blond, tuns la nivelul umerilor, ochii albaștri. La data dispariției purta o rochiță de culoare albă și un halat roz. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea ei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 sau la 116.000 – numărul unic european pentru sesizarea dispariţiilor de copii, ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție.