Copil sfâșiat de pitbull

0
581

Un băiețel de 6 ani din Galați se zbate între viață și moarte, după ce a fost sfâșiat de un câine periculos, aflat pe terenul bunicilor săi. Micuțul este internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii, în stare critică. A fost operat, având leziuni foarte grave la un plămân, multiple leziuni și coaste rupte.

Polițiștii Secției 2 din Galați au deschis un dosar penal în acest caz. Câinele de rasă periculoasă, conform legii, nu era înregistrat la Poliție.

”Polițiștii Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați cu privire la faptul că, un minor, de 6 ani, din municipiul Galați, ar fi fost mușcat de un câine agresiv, în timp ce se afla în curtea unei locuințe, de pe strada Drumul de Centură.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, după primele verificări stabilind că minorul ar fi fost mușcat de câinele unui vecin, pe care acesta îl lăsase nelegat, și care ar fi intrat în curtea imobilului alăturat prin gardul împrejmuitor, degradat.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și în cauză, a fost întocmit un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”, a anunțat Inspectoratul de Poliție al Județului Galați.

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

sixteen − eleven =