Copiii cu autism vă invită în lumea lor albastră

0
536

Aleile Grădinii Publice din Galaţi s-au umplut, astăzi, de larma a zeci de copii şi tot atâtea baloane albastre – culoarea speranţei, dar şi culoarea asociată autismului. Copiii s-au jucat, au dansat, au cântat şi au desenat pe asfalt, fiind vorba despre o activitate recreativă şi de socializare, desfăşurată sub genericul “Te invit în lumea mea albastră!”. La eveniment au participat 51 de copii beneficiari ai Centrului de Zi pentru Copiii cu Autism din Galaţi, instituţie înfiinţată în urmă cu doi ani, de Primăria Galaţi, prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană. La centru sunt oferite, în mod gratuit, terapii recuperaţionale de care beneficiază 52 de copii, peste capacitatea centrului (40). Din păcate, numărul copiilor cu autism este mult mai mare – potrivit datelor statistice, la nivelul judeţului galaţi există 314 copii cu autism, însă numărul lor este mult mai mare, în condiţiile în care sunt foarte mulţi părinţi care resping realitatea şi nu vor să certifice starea de sănătate a copilului, prin emiterea unui certificat pentru persoană cu dizabilităţi.

Pentru conştientizarea autismului (zi internaţională celebrată anual pe data de 2 aprilie), astăzi, în afară de evenimentul din Grădina Publică, mai este programată o acţiune, diseară, începând cu ora 20.00. De la această oră şi până la ora 21.00, clădirea Primăriei municipiului Galați va fi luminată în albastru, municipalitatea răspunzând astfel inițiativei APCA Galați – Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copii cu Autism (APCA) – Galați. Evenimentul „Light it up Blue” se desfăşoară la nivel mondial simultan în toate oraşele mari ale lumii, inclusiv în România, manifestare care  presupune iluminarea în albastru a celor mai reprezentative clădiri din fiecare comunitate, în semn de solidaritate cu persoanele afectate de autism.

La evenimentul din faţa sediului Primăriei Galaţi vor participa copiii beneficiari ai serviciilor oferite de APCA şi sunt așteptați toți cei care vor să se alăture cauzei persoanelor afectate de autism. În același context, doritorii sunt invitați, în semn de solidaritate, să poarte un accesoriu de culoare albastră. Cei prezenţi vor împărți trecătorilor pliante intitulate ”10 gesturi simple prin care poți ajuta o persoană cu autism”, care cuprind informații esențiale și necesare despre cum pot fi ajutate și integrate persoanele cu acest diagnostic.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + sixteen =