Continuă modernizarea zonei centrale a orașului. Strada Domnească va fi refăcută complet

0
1140
Primăria continuă amplul program de modernizare a centrului Galațiului, gândit de primarul Ionuț Pucheanu, datorită căruia, pentru prima dată, municipalitatea are o strategie prin care reușește să pună în valoare zona centrală a orașului (până acum au fost refăcute Potcoava de Aur, zona Spicu, zona din fața fostului Hotel ”Dunărea”, Parcul Eminescu).
Din amplul program al municipalității face parte și modernizarea străzii Domnească, pe care autoritățile au refăcut-o, în acest an, pe tronsonul cuprins între străzile Brăilei și Gamulea.
Însă investiția va continua anul viitor, întrucât Primăria va moderniza un nou tronson al străzii Domnească – pe cel cuprins între Biserica Greacă și strada Gării.
Așa cum ne-am propus, Strada Domnească a primit deja un nou aspect pe primul segment din zona centrală, iar în continuare ne dorim să modernizăm și tronsonul de la Biserica Greacă până la intersecția cu strada Gării.
Mai mult, vom amenaja și spațiul din fața Teatrului Dramatic, unde va fi o sculptură ce o va înfățișa pe actrița Fani Tardini, simbolul teatrului gălățean.
Pe strada Domnească sunt prevăzute lucrări de refacere a carosabilului, modernizarea trotuarelor, amenajări peisagistice, spații verzi cu sistem automat de irigații, înlocuirea băncilor și reabilitarea rețelelor de iluminat”, spune primarul Ionuț Pucheanu.
Proiectul de modernizare a noului tronson al străzii Domnească, inițiat de edil, a fost aprobat, ieri, în Consiliul Local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.