Lucrările de modernizare a zonei centrale a oraşului avansează. Începute, pe 25 iunie, pe platoul de la Potcoava de Aur, acum lucrările de decopertare a dalelor deteriorate din zona pietonală au ajuns în zona hotelului Dunărea. “Continuăm lucrările proiectului de modernizare a zonei centrale a orașului cu platoul din fața hotelului Dunărea, acolo unde pavimentul era deosebit de deteriorat.
Vă reamintim ca acesta este un proiect amplu care, în prima fază, vizează zona dintre Potcoava de Aur și hotel Dunărea, urmând a fi abordate zona pietonală de la Potcoava de Aur la Trei Star, precum și zona de la P-uri, care face legătura cu Faleza Dunării”, transmite, public, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.