Continuă lucrările în cartiere. Parcare în Micro 17, în locul garajelor hidoase

0
90

Primăria continuă lucrările de reabilitare a infrastructurii în cartierele orașului, un program amplu și extrem de important inițiat de primarul Ionuț Pucheanu, datorită căruia străzi și trotuare nereabilitate vreodată sau nereparate de ani buni sunt acum refăcute.

Municipalitatea amenajează, în prezent, o parcare generoasă pe strada Oltului, în zona blocurilor I, E4 și E5, în locul mai multor garaje construite haotic, care sufocau acea zonă.

”Continuăm lucrările în cartiere. Am amenajat noua parcare de pe strada Oltului, în zona blocurilor I, E4 şi E5 sufocată în trecut de garaje”, anunță primarul Ionuț Pucheanu.

„În ultimii patru ani, în municipiul Galați au fost amenajate peste 10.700 de noi locuri de parcare. Este mult, în comparație cu ceea ce se întâmplase în orașul nostru până acum câțiva ani, însă prea puțin dacă ne gândim la numărul mare de mașini și la nevoile pe care gălățenii le au. Dar lucrurile nu se vor opri aici, am demarat deja procedurile pentru elaborarea de proiecte pentru construirea de noi parcări moderne în mai multe zone ale orașului”, susține primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Primăria intenționează să continue demersurile pentru eliminarea garajelor în tot orașul, pentru a face loc noilor parcări.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 + 6 =