Comercianți amendați pentru că foloseau cântare neomologate, nu afișau prețul sau nu puteau explica de unde au marfa

0
1119

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale au aplicat în Piața Calea Basarabiei, în doar câteva ore,  21 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.600 lei. Pentru folosirea cântarelor neomologate și neverificate metrologic, dar și pentru lipsa documentelor de proveniență a mărfii, în baza legii 12/1990, polițiștii locali au dat șase amenzi, în valoare de 3.000 lei. Cinci dintre cântarele neomologate au fost confiscate de către polițiștii locali. De asemenea, alte 15 sancțiuni contravenționale, în sumă de 7.100 lei au fost date de oamenii legii, în baza HCL 260/2018, pentru neafișarea prețurilor practicate și a datelor de identificare. Conform prevederilor HCL 260/2018, art. 41, persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi comerciale pe raza municipiului Galaţi, și nu respectă o serie de obligaţii (de a nu comercializa produse și servicii de piață, altele decât cele înscrise în autorizația de funcționare; de a afișa la loc vizibil din exterior denumirea agentului economic; de a nu expune mărfurile în afara locului de vânzare alocat; de a păstra şi de a comercializa produsele în condiţii igienico-sanitare; de a cântări corect produsele comercializate şi de a permite clienţilor să verifice dacă produsele au fost cântărite exact, etc.) riscă sancțiuni cuprinse între 200 și 1.000 lei.

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × three =