Combinatul siderurgic introduce parţial şomajul tehnic

0
1168

Combinatul siderurgic din Galaţi îşi va reduce temporar activitatea şi va introduce parţial şomajul tehnic pentru perioada următoare.

“ În contextului scăderii economice la nivel mondial, generată de pandemia infectării cu noul coronavirus, Liberty Galaţi anunţă că este nevoită să îşi reducă temporar activitatea şi să introducă, parţial, şomaj tehnic pentru perioada următoare. Decizia a fost luată după implementarea unor numeroase alte măsuri, cum ar fi înlocuirea unor lucrări prestate de contractori cu personal propriu şi reduceri de costuri. Compania caută soluţii şi lucrează îndeaproape cu sindicatele şi autorităţile pentru a scădea la minim impactului social asociat unor asemenea decizii. Măsura are ca scop atât protejarea intereselor salariaţilor cât şi asigurarea continuităţii şi sustenabilităţii pe termen lung a operaţiunilor combinatului”, se spune în informare transmisă de directorul de comunicare al companiei, Dorian Dumitrescu.

Personalul TESA va intra în şomaj tehnic pentru o perioadă de doar trei zile, în timp ce restul angajaţilor vor putea să apeleze la soluţia şomajului tehnic doar dacă vor refuza sau nu vor fi calificaţi pentru a desfăşura alte lucrări decât cele pentru care au fost încadraţi pe post.

În combinatul siderurgic de la Galaţi lucrează 5.100 de salariaţi, din care peste 1.500 reprezintă personal TESA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.