Claudiu-Sorin Gavril, învestit în funcţia de prefect

0
741

Claudiu-Sorin Gavril, preşedinte fondator al Partidului Uniunea Independentă pentru Tecuci (UIT), susţinut de PSD, a fost învestit, joi, în funcţia de prefect al judeţului Galaţi.

Noul prefect este om de afaceri şi a candidat din partea UIT la Primăria municipiului Tecuci în 2020. Acesta s-a clasat pe locul doi, la o diferenţă de doar 153 de voturi de actualul primar PNL, Lucian Costin, dar a obţinut funcţia de consilier local.

În cadrul ceremoniei de învestire a depus jurământul pentru funcţia de subprefect şi Veronica Macri, din partea minorităţilor. Ea face parte din Comunitatea Elenă din Brăila, şi a mai fost subprefect, dar la Prefectura Brăila, în perioada 2010-2012, din partea Partidului Democrat Liberal.

Al doilea post de subprefect al judeţului, ce revine PNL, va rămâne ocupat în continuare de Andra-Mihaela Costache, fost secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului.

,,Această numire mă onorează, dar mă şi responsabilizează. De astăzi sunt reprezentantul Guvernului în teritoriu şi împreună cu cele două doamne subprefect vom implementa toate măsurile Guvernului într-un mod transparent. Sunt convins că vom face o echipă frumoasă şi împreună vom fi în slujba cetăţenilor judeţului Galaţi. Îmi doresc ca în acest an să avem cât mai puţine situaţii de urgenţă, dar să nu uităm că suntem în valul cinci de pandemie, care cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm să fie ultimul, şi împreună cu colegii din Prefectură, cu domnii comandanţi, vom face o echipă şi vom fi în folosul locuitorilor judeţelui Galaţi”, a declarat prefectul Claudiu-Sorin Gavril.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ten − ten =