CJ demarează un proiect început de 10 ani!

0
2141

CJ Galați a obținut avizele necesare implementării unui proiect în valoare de 60 de milioane de euro, de management integrat al deșeurilor menajere din județ, proiect ce va schimba radical gestionarea din prezent a gunoiului. În prezent, cele 56 de comune gălățene, municipiul Tecuci și orașele Berești și Tg Bujor transportă gunoiul menajer tocmai la depozitul din localitatea brăileană Muchea, din cauză că în județul Galați nu mai există nici o groapă de gunoi, conformă cu normele europene (excepție groapa de gunoi a municipiului Galați unde însă duc gunoiul doar municipiul Galați și alte 5 localități învecinate – partenere în investiția, pe fonduri europene, a gropii de gunoi, respectiv Vânători, Șendreni, Braniștea, Smândan și Tulucești).

Astfel, președintele CJ Galaţi, Costel Fotea, a anunţat, astăzi, că după 10 ani, s-a reuşit finalizarea proiectului care vizează realizarea unui depozit de deşeuri menajere şi a unei linii de sortare în zona comunei Valea Mărului pentru deservirea întregului judeţ. „Este un proiect început în 2007, are 10 ani de când se lucrează la el. Eu l-am preluat în august 2016 şi am reuşit într-un an de zile să fim în faza în care suntem acum. S-a finalizat proiectul pentru depozitul de deşeuri menajere de la Valea Mărului şi, bineînţeles, pentru staţia de sortare de la Valea Mărului. Am primit avizul favorabil de la Jaspers, comisia care avizează şi finanţează proiectele pe Programul Operaţional de Infrastructură Mare (POIM). Am obţinut avizul de la autoritatea de management din subordinea Ministerului Mediului şi în şedinţa de marţi a CJ vom aproba indicatorii tehnici astfel încât în perioada noiembrie 2017- februarie 2018 să putem să facem procedura de achiziţie pentru depozitul de deşeuri menajere de la Valea Mărului”, a spus Fotea.

El a adăugat că depozitul de deşeuri menajere şi linia de sortare vor fi scoase în primă fază la licitaţie, fiind vorba despre un proiect de peste 13 milioane de euro. Potrivit lui Fotea, depozitul de la Valea Mărului va avea o capacitate de stocare de un milion de metri cubi şi va putea fi folosit pentru perioadă de peste 20 de ani de folosire. „Este vorba despre o suprafaţă de amplasament de 15 hectare, o suprafaţă construită de 1.921 de metri pătraţi. Vor fi drumuri interioare, platforme betonate, spaţiu de recepţie deşeuri, clădire administrativă, garaj şi service auto, hală de sortare cu linie tehnologică pentru sortarea manuală organizată pe 12 posturi dispuse de o parte şi de alta a benzii rulante. Staţie de spălare, sistem de colectare şi ardere biogaz, sistem de colectare şi epurare levigat. Un proiect foarte complex. Sper ca în 2018, cu puţin noroc, să nu fie probleme şi impedimente la procedura de achiziţie, să începem lucrările din aprilie 2018, ca în 2019, aşa cum am promis, să fie funcţional depozitul de deşeuri de la Valea Mărului şi linia de sortare.Pentru depozitul de deşeuri menajere avem şi proiectul, iar pentru linia de sortare va fi scoasă la licitaţie proiectare cu execuţie. Sunt foarte bucuros pentru proiectul acesta pentru că, în sfârşit, am reuşit să îl aducem pe făgaş normal. Pe 25 octombrie am demarat procedura de achiziţie”, a mai spus Fotea.

Depozitul şi linia de sortare de la Valea Mărului fac parte dintr-un proiect mai amplu, rspectiv sistemul de management integrat al deşeurilor din judeţul Galaţi, în valoare de 60 de milioane de euro, din care contribuţia CJ Galaţi este de 2%. „Sistemul de management integrat al deşeurilor este un proiect de anvergură, de aproximativ 60 de milioane de euro, care include o staţie de tratare mecano-biologică la Galaţi şi o linie de sortare, o staţie de compostare la Tecuci şi o linie de sortare şi o staţie de transfer la Târgu Bujor. În proiect sunt prevăzute şi pubele pentru cetăţeni, mai puţin pentru cei care stau la bloc, maşinile din comune plus containere mari de transfer de la o localitate la alta. Adică, va fi un sistem de management integrat al deşeurilor complet”, a mai spus Fotea. Acesta a dat asigurări că până când depozitul de giniu și linia de sortare de la Valea Mărului vor fi gata (probabil în 2019), restul localităților gălățene vor duce gunoiul tot în județul Brăila, deși, la începutul acestei luni existau semnale că administratorul privat al gropii de gunoi din Brăila ar intenționa să nu mai primească deșeurile din Galați. „Primăriile din judeţul Galaţi nu vor rămâne cu deşeurile menajere în curte. Ca şi până acum, le vor duce la acelaşi depozit de deşeuri menajere. Nu se va bloca judeţul, aşa cum cred unii, nici cum şi-ar dori alţii. Veste bună este că primarii şi primăriile vor putea, în continuare, să depoziteze gunoiul în acelaşi loc, unde l-au dus şi până acum. Şi eu dacă aş fi în locul celor de la Brăila, probabil aş face la fel, dar scopul a fost de a determina cetăţenii să colecteze cât mai selectiv pentru că e una să duci 2.500-2.600 de tone pe lună cât duce Galaţiul la depozitul de la Brăila şi alta este să duci 3.500 sau 4.000 de tone. Asta este. Am micşorat noi cantitatea, prin colectarea mai selectivă. Cam in jur de 3.000 duceam înainte, acum 2.600-2.700 tone”, a mai spus Fotea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.