Nu toți gălățenii au primit locuri de parcare. Primăria informează că s-a publicat pe site lista cu cererile declarate respinse, după verificarea dosarelor depuse pentru atribuirea unui loc de parcare în etapa III, Cartier Micro 18, Subzona 4A, B, C, D.
”Solicitanții pot depune contestații în termen de trei zile lucrătoare de la data publicării anunțului, urmând ca soluționarea acestora să se comunice în cel mai scurt timp. Contestațiile se pot depune pe adresa de email [email protected], cu mențiunea că o contestație nu poate avea ca obiect completarea dosarului depus inițial, procedura completării nefiind prevăzută în regulament”, anunță Biroul de Presă al Primăriei.