Centrul drive-thru rămâne deschis până în luna septembrie

0
411
Centrul de vaccinare drive-thru, amenajat de Primărie în parcarea mall-ului, rămâne deschis până la începutul lunii septembrie. Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, îi îndeamnă pe gălățeni să se vaccineze pentru a se proteja, serurile disponibile la acest centru fiind de la Pfizer și Johnson&Johnson.
Este perioada vacanței, a concediilor și a călătoriilor, iar vaccinarea este importantă pentru a ne proteja sănătatea. Peste 17.000 de doze de vaccin au fost administrate până acum la centrul drive-thru pe care l-am amenajat în parcarea Shopping City Galați. Centrul va rămâne deschis până la începutul lunii septembrie și puteți alege între vaccinurile disponibile de la Pfizer și Johnson&Johnson”, spune edilul.
Inițial, municipalitatea își propusese ca centrul drive-thru să rămână deschis până în luna iulie, însă autoritățile au decis să îl mai mențină funcțional pentru a-i încuraja pe oameni să se vaccineze. Primarul Ionuț Pucheanu a declarat, la finele lunii iunie, la Reperul TV, că centrul drive-thru, va rămâne deschis ”cât va fi nevoie”.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 15 =