Ce puteți vizita în “Noaptea muzeelor”, la Galați

0
1921

În noaptea de 18 spre 19 mai 2019, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va fi deschis, între orele 18.00 – 02.00, intrarea fiind liberă pentru toţi vizitatorii. Accesul publicului în „Noaptea Muzeelor” se va face doar pe poarta dinspre punctul de trecere BAC, între orele 18.00 – 01.30.  Gratuitatea de vizitare se aplică doar la expoziţiile proprii ale muzeului. Aceștia pot vedea  următoarele expoziţii: „Pe culmile Carpaților”, „Cochilii, nestemate ale mării”, „Postapocaliptic – Cernobîl”, „Locuitori ai oceanelor” și „Pasagerele de odinioară”. De asemenea, în premieră, la Secția Acvariu, vizitatorii sunt așteptați cu o nouă expoziție temporară, intitulată „Miracolul migrației: scrumbia de Dunăre și speciile înrudite din Marea Neagră”, realizată în colaborare cu Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați.  Publicul este invitat să intre în minunata lume a peştilor, unde vor putea vedea expoziţiile permanente „Ihtiofauna bazinului hidrografic al cursului inferior al Dunării”, „Ihtiofauna recifelor de corali”, „Ihtiofauna dulcicolă tropicală”, precum şi expoziţia „Tentacule și tentacule”. Și Observatorul astronomic aşteaptă publicul pe Terasa de observaţii astronomice, între orele 21.30 – 02.00, unde sunt pregătite toate instrumentele pentru observaţiile astronomice de noapte, doar dacă vremea va permite acest lucru. La Planetariul muzeului, vizitatorii sunt invitaţi să vizioneze proiecţiile multimedia “În căutarea altor lumi. Călătorie prin Sistemul Solar” și “Incoming”, după următorul program: 20:00, 21:00, 22:00, 23:00, 00:00, 01:00. Tot în cadrul Observatorul Astronomic mai pot fi vizitate expoziţiile permanente „Descoperă singur Universul”, „Sistemul solar” şi fotoexpoziţia „O scurtă incursiune prin Univers”.

La Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos (str. Domnească, nr. 141), de la ora 18.00, puteți participa la deschiderea expoziției temporare Amintiri din copilărie. Jocuri și jucării pentru copii: 1930 – 1980, în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor din București – Sala Sergiu Dumitrescu; (îndrăgitul colecționar Cristian Dumitru va fi prezent pe tot parcursul evenimentului pentru a răspunde la întrebări și a oferi informații). Totodată, publicul va fi întâmpinat și cu momente artistice, respectiv, Șezătoare–  atelier cusut, atelier de olărit și moment artistic susținut de Ansamblul Odăieșii, în parteneriat cu Centrul Cultural Dunărea de Jos Galați; un moment artistic susținut de Ansamblul folcloric Doina Covurluiului –  Centrul Cultural Dunărea de Jos Galați; un concert vocal – instrumental susținut de formația Kalofonis;   Momente artistice susținute de elevi ai Liceului de Artă Dimitrie Cuclin din Galați;  Recital susținut de artiști ai Teatrului Național de Operă și Operetă Nae Leonard.

De asemenea, în Foaierul Teatrului Național de Operă și Operetă Nae LeonardGalați se va putea vizita expoziția temporară Încondeierea ouălor – mărturie a credinței, datinilor și obiceiurilor pascale din vatra satului. De la ora 18.00 la ora 00.00, la Universitatea Dunărea de Jos Galați, Sala Pașilor Pierduți,  se va putea vizita expoziția temporară  Re: Resonance – Artă picturală japoneză, în colaborare cu artistul Roland Pangrati și Eugen Dan Drăgoi, dirijor de orchestră și compozitor. Tot de la ora 18.00 dar până la ora 3.00 dimineața, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi își așteaptă vizitatorii la expoziția permanentă și cea temporară, dar şi pentru stabilirea unui dialog cu publicul, prin implicarea acestuia în atelierele plastice organizate în sălile muzeului: atelier de sculptură susţinut de Adrian Vădeanu, artist plastic; Atelier de desen susţinut de Miruna Anton (clasa a X-a B, Liceul de Artă ” Dimitrie Cuclin”, profesor coordonator Cornel Corcăcel);Atelier de gravură susţinut de Cosmin Caraman, Andreea Chisacov, Claudia Riza, Narcisa Văsii (clasa a XI-a B, Liceul de Artă ” Dimitrie Cuclin”, profesor coordonator Cornel Corcăcel); Atelier de ceramică susţinut de Dragoş Anghele şi Iulia Marin (clasa a XI-a B, Liceul de Artă ” Dimitrie Cuclin”, profesor coordonator Mugurel Vrânceanu). Și la Centrul Cultural ,,Dunărea de Jos” (str. Domnească nr. 61), de la ora 17.00, vor avea loc ateliere de pictură și desen și va fi deschisă o expoziție de pictură a artistului plastic Sterică Bădălan, alături de  care se vor afla elevii Școlii de arte “D. Cuclin” care vor susține un spectacol.

Totodată, membrii Asociației Mila 80 organizează, începând cu ora 18.00, evenimentul “Noaptea muzeelor în case boierești”, ocazie cu care vor fi vizitate: Casa C. Robescu – actualul Palat al Copiilor (str. Mihai Bravu nr. 28), Casa H. Zaphiratos – actuala Grădiniță Clever Kids Kindergarden și o altă casă, situată pe strada Mihai Bravu la nr. 44, construită de Theodore Guiller – asociat al lui G. Fernic la Șantierul Naval.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.