Carambol pe DJ 251. Nouă persoane au fost rănite

0
24

Accident rutier deosebit de grav, în această dimineață, pe DJ 251, între Valea Mărului și Matca, în județul Galați. Nouă persoane au fost rănite, după o coliziune în lanț între trei autovehicule. Victimele au vârste cuprinse între 20 și 70 ani. Accidentul s-a produs în condiții de vizibilitate redusă, din cauza întunericului.

„În aceasta dimineață, forțele Secției de pompieri Tecuci și ale SAJ au intervenit pe DJ 251 între Matca și Valea Mărului, pentru un accident rutier soldat cu 9 victime. Din primele informații, la ora 06.30 un autoturism VW Caddy cu 5 persoane circula regulamentar, când a acroșat un tractor cu cisternă nesemnalizate, parcate pe marginea drumului. După impactul cu cisterna, autoturismul a ricoșat pe contrasens și a fost lovit în plin de o autoutilitară Iveco Daily în care erau două persoane.
La eveniment s-au deplasat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Sectia de pompieri Tecuci și ambulanțe SAJ care au dus toate victimele la Spitalul Municipal Tecuci. Dintre cei 3 bărbați și 6 femei care au suferit contuzii toracice și de membre inferioare, dar sunt stabili hemodinamic, șoferul în vârstă de 42 ani din VW a fost grav rănit, din cauza unei fracturi de bazin”, a precizat ISU Galați.
Poliția Rutieră Galați face cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
„Astăzi, în jurul orei 06.30, pe DJ 251, între localitățile Matca și Valea Mărului, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea a 9 persoane.
Din primele verificări, a reieșit că un autoturism, care circula pe drumul mai sus menționat, nu ar fi observat autovehiculul din fața sa, un tractor cu remorcă, având defecțiuni la sistemul de iluminare, și ar fi intrat în coliziune față – spate cu acesta.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a lovit o autoutilitară care circula regulamentar.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a 9 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 80 de ani, printre care și conducătorii autoturismului și autoutilitarei, toate transportate la spital.
Rezultatul testării alcoolscopice a fost negativ la toți șoferii implicați. Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au explicat reprezentanții IPJ Galați.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × one =